Acest preparat tătăresc se scrie Cantîk si se pronunță Geantâk, este un preparat pe care tătaroaicele, îl prepară destul de des și cu diferite ocazii. Este un adevărat festin culinar. Se mănâncă cald și se servește alături de ayran, compot sau iaurt.
Pentru mine și soția mea, tot ceea ce este legat de bucătăria tătărească, este gustul copilăriei.
Rețetă de mai jos, este cum o preparăm noi, poate varia în funcție de regiune și de preferințele personale ale gospodinelor tătăroaice. Unele rețete includ diferite ingrediente în umplutură sau diferite tehnici de gătire.
O amintire și totodată o întâmplare haioasă petrecută acum aproximativ 4 ani.
Îmi amintesc că, acum mulți ani, soția mea a văzut o postare pe un site de socializare în care se anunța că la un restaurant din București (nu dau nume, să nu fac reclamă) au introdus Cantik în meniu. M-a sunat, eu fiind relativ aproape, iar ea era acasă, însărcinată. Așa că am trecut și am cumpărat. A fost o întreagă aventură, iar acum când îmi amintesc, izbucnesc în râs. Am dat 50 de lei pe două „poșete” și eram mândru că am reușit să îi satisfac pofta soției. Am plecat spre casă și, ajunși acasă, i-am înmânat pachetul soției, apoi ne-am așezat la masă – o „poșetă” pentru ea și una pentru mine.
Au avut un gust… imediat le-am aruncat în coșul de gunoi și m-a intrebat soția: tu ai plătit pentru ele sau ți le-a dat cadou? Cand i-am spus cât am achitat pentru ele, a bufnit-o râsul și… mi-a zis ca de banii ăia (la vremea respectivă) făceam acasă 4 tăvi și ne chemam și toți apropiații.
Cantîk – Plăcinta tătăreasca cu carne
Ingredients
Aluat
- 500 g făină
- drojdie
- 100 ml iaurt gras
- 1 lingură sare
- 2 linguri ulei
- 3 linguri unt topit
Umplutură
- 500 g carne vită tocată
- 1 ceapă mare
- sare după gust
- piper după gust
- ulei
- 50 g mentă uscată
Topping
- ulei
- iaurt
- ou intreg
Instructions
- Se frământă aluatul și se lasă la dospit. Coca trebuie să fie că un aluat de pâine, cantitatea de făină poate varia în funcție de calitatea acesteia;
- Condimentăm carnea și o amestecam cu ceapă tocată mărunt.
- După ce a dospit aluatul se fac bilute (eu le fac cam cât un ou de găină că să nu muncesc prea mult), le întindem cu mâna, le umplem cu carne și le împachetam în forma de semiluna lipind bine marginile că să nu se desfacă.
- Se introduce tava în cuptor și se coc până se rumenesc.
- Se scate tava din cuptor, se unge cu iaurt și gălbenuș de ou
- După ce s-au rumenit, le scoatem din cuptor și le servim calde alaturi de compot sau ayran/sana