Rețeta de chiftele de pui în sos de roșii se prepară ușor, iar rezultatul este delicios, aromat, bun de servit cu salată și pâine. Toți membrii familiei se vor bucura de gust, de la mic la mare, iar cei nostalgici își vor aminti cu drag de vacanțele petrecute la bunici în vremurile în care mâncarea avea gust de fericire.

Ponturi de bucătar pentru chiftele marinate de pui.

  • Dacă vrei să prăjești chiftele, adaugă o felie de pâine înmuiată în apă în compoziție și dă-le prin făină înainte să le pui în tigaie. Te asigurăm totuși că sunt delicioase gătite la cuptor.  
  • Timpul de gătire la cuptor variază în funcție de mărimea chiftelelor. Cu cât le faci mai mici, cu atât se vor coace mai repede.

 500 gr carne tocată de pui
 1 cartof
 1 ceapă galbenă
 usturoi granulat, după gust
 sare, după gust
 piper, după gust
 1 ou
 2 felii pâine
 3 linguri ulei
 3 linguri făină
Pentru sos
 1 ceapă
 4 linguri pastă de roșii
 3 căței usturoi
 sare, după gust
 piper, după gust

1

Am amestecat într-un bol carnea împreună cu o ceapă tocată mărunt și un cartoful fiert, un colț de pâine mai uscată pe care l-am înmuiat în putina apă .

2

Am amestecat bine toate ingredientele cu mâna și am adăugat granule de usturoi, sare, piper, cimbru, ou bătut.

3

Am format apoi chifteluțe mai mici luând aluat cu ajutorul unei lingurițe, tavalindu-le prin putina făina, formând o bilă pe care apoi am aplatizat-o puțin. După ce am format toate chiftelele, le-am pus la prăjit în ulei încins.

4

Când s-au rumenit pe ambele părti, am adăugat ingredientele pentru sos și puțină apă pentru a face sosul mai lung. După aproximativ 10 minute am stins focul. Am servit cu piure fierbinte.

 

Ai gătit această rețetă?

Arată-mi felul tău de mâncare sau pune-mi întrebări @afracuisine

Ingrediente

 500 gr carne tocată de pui
 1 cartof
 1 ceapă galbenă
 usturoi granulat, după gust
 sare, după gust
 piper, după gust
 1 ou
 2 felii pâine
 3 linguri ulei
 3 linguri făină
Pentru sos
 1 ceapă
 4 linguri pastă de roșii
 3 căței usturoi
 sare, după gust
 piper, după gust

Indicații

1

Am amestecat într-un bol carnea împreună cu o ceapă tocată mărunt și un cartoful fiert, un colț de pâine mai uscată pe care l-am înmuiat în putina apă .

2

Am amestecat bine toate ingredientele cu mâna și am adăugat granule de usturoi, sare, piper, cimbru, ou bătut.

3

Am format apoi chifteluțe mai mici luând aluat cu ajutorul unei lingurițe, tavalindu-le prin putina făina, formând o bilă pe care apoi am aplatizat-o puțin. După ce am format toate chiftelele, le-am pus la prăjit în ulei încins.

4

Când s-au rumenit pe ambele părti, am adăugat ingredientele pentru sos și puțină apă pentru a face sosul mai lung. După aproximativ 10 minute am stins focul. Am servit cu piure fierbinte.

Note

Chiftele marinate de pui cu piure de cartofi