Nu de multe ori mi se ivește ocazia de a face mâncare la ceaun, dar și atunci când întânlesc unul deja îmi vin în cap rețete care mai de care mai interesante.

Tocana de iepure la ceaun, este o premieră pentru mine și surprizele mari au fost: gustul aparte, carnea se topea în gură si la final, tuciul a fost „curățat cu păinea”.

Bineînteles că de lângă mine nu a lipsot ajutorul meu de nădejde.

Afra

 1 iepure
 4 ardei roșii
 7 cepe
 1 căpățână de usturoi
 2 l vin alb
 100 gr grăsime rață
 sare
 piper
 boia de ardei dulce

1

Pentru început punem grăsimea de rată la topit

2

Ceapa o tocăm jullien, în felii cât mai subțiri, după care o adăugam peste grăsimea de rață

3

Ne apucăm de porționat iepurele, după care punem toate bucățile în ceaun, peste ceapa care deja s-a călit.

4

Tăiem ardrii roșii în bucăti mici, pe care îi adăugam și pe ei lânga iepure.

5

Lăsăm ca totul să se înăbușească și să prindă aromă, după care adăugăm vinul, sarea, piperul și boia

6

Se mai ține ceaunul la foc, aproximativ 20-30 de minute până se frăgezește carea și totul este foarte bine aromat.

 

Ai gătit această rețetă?

Arată-mi felul tău de mâncare sau pune-mi întrebări @afracuisine

Ingrediente

 1 iepure
 4 ardei roșii
 7 cepe
 1 căpățână de usturoi
 2 l vin alb
 100 gr grăsime rață
 sare
 piper
 boia de ardei dulce

Indicații

1

Pentru început punem grăsimea de rată la topit

2

Ceapa o tocăm jullien, în felii cât mai subțiri, după care o adăugam peste grăsimea de rață

3

Ne apucăm de porționat iepurele, după care punem toate bucățile în ceaun, peste ceapa care deja s-a călit.

4

Tăiem ardrii roșii în bucăti mici, pe care îi adăugam și pe ei lânga iepure.

5

Lăsăm ca totul să se înăbușească și să prindă aromă, după care adăugăm vinul, sarea, piperul și boia

6

Se mai ține ceaunul la foc, aproximativ 20-30 de minute până se frăgezește carea și totul este foarte bine aromat.

Note

Tocană de iepure la ceaun