Situat în Istanbul Florya, Aquarium Florya are titlul de cel mai mare acvariu tematic din lume.
Istanbul Aquarium este locul unde pot fi văzuti primii pinguini polari din Turcia, rechini tigru sau pesti piranha cu burta rosie
Ce este de vizitat la Aquarium?
Am văzut unele dintre cele mai periculoase viețuitoare din lume cum ar fi serpi anaconda de peste 2.5 metri lungime, rechini, pesti piranha, pisici de mare si alte creaturi care traiesc in marile si oceanele lumii sau pe malul apelor.
In rezervorul principal am admirat cea mai mare creatura din aquarium, rechinul lămaie, o specie rară de sturion rusesc care își are originea în vremea dinozaurilor și peștele clown, cel care poate trai între anemonele otrăvitoare din mare pe care le folosește pentru adăpost și protecție.
Cel mai frumos lucru care l-am remarcat este faptul că pe tot parcursul acvariumului am parcurs un intreg traseu geografic, am avut o călătorie lungă, dar foarte plăcută și plină de pește, pe un traseu format dintr-un total de 16 teme și o pădure tropicală, începând cu Marea Neagră și extinzându-se până la Pacific.
Pădure tropicală în Istanbul
În final, ne-am plimbat în pădurea tropicală. Deși animalele pe care le-am văzut aici nu erau la fel de impresionante ca cele din acvariu, ne-a plăcut ambianța exotică.
Unde se găsește?
Șenlikköy, Yesilkoy Halkali Cad. Nu: 93, Florya / Istanbul
Cum se ajunge?
Există destul de multe opțiuni diferite pentru a ajunge la acvariul Istanbul Florya;
Deoarece este foarte aproape de Aeroportul Atatürk , puteți veni ajunge în 5 minute cu taxiul.
Dacă folosiți İDO , puteți ajunge la acvariu folosind liniile de autobuz BN1, BN2 sau BN3 după ce coborâți la debarcaderul Bakırköy.
Dacă doriți să mergeți cu Metrobus , puteți folosi microbuzele Florya după ce coborâți la Beșyol Stop.
În afară de toate acestea, navetele gratuite care pleacă de la Laleli, Sirkeci, Taksim sau Sultanahmet funcționează și de 4 ori pe zi.
Cei care doresc să vină cu propria mașină pot ajunge la acvariu dacă merg pe E5 către Bakırköy sau Ataköy Sahil Yolu și urmează indicatoarele Florya.
Prețuri:
Pentru adulți: 16 euro
Pentru copii peste 2 ani: 8 euro
Pentru copii sub 2 ani: intrare gratuită
Este deschis intre orele 10:00 si 20:00 in fiecare zi.